…liniste. In intunecimea padurii vechi, scortoase si rasucite, cu pasi tomantici, vioi, se plimba un cuplu. S-au intalnit cand cararea lui, plina de cenusi si mangal s-a alipit cararii ei, plina de florile poetice ce isi scutura polenul in lacuri ale vanitatii, de ciulini cu zambete tepoase si degete agatatoare, de vita aninata maiastru dar otravitoare si de cioburi de culoarea anemonelor. Nu se poate spune cine a calcat primul dar iata-i pasind impreuna, cu binecuvantarea Batranului Stejar si imbujorarea macilor care le rad hipnotic, ascunzandu-si fata in soarele bland, rusinoase si timide.
Culorile cerului de septembrie tarziu se ascundeau timid printre razele de soare calde dar moi si lenese, incat frunzele cazatoare se impodobeau cu ele pana sa atinga pamantul care isi schimba haina cu un cojoc veritabil, tesut cu migala parca din sperantele ei. Se plimbau mana in mana, cu picioarele goale, pline de praful amintirilor pe calcaie si purtand inca mladierea copilelor verii – firele de iarba verde. Rochita ei lunga si alba joaca un dans stravechi cu Vantul care a invatat ceva trucuri de la fratele lui mai mare, Sburatorul; o valureste si apoi mangaie genunchii copilarosi, desmiarda spatele incalzit de soare si saruta galant mainile Domnitei precum o face cand se strecoara printre strajerii stravechi, saltand mai sus si tot mai sus, printre hlamidele norilor, ca sa sarute mana Reginei.
El, cu lumenul lemnului batand de seve galopante ca un suvoi de lava , cu iedera pe brate si radacini noi crescand din nadirul interior, misterios si candid, calcand alaturi, sub pasii ei si ochii plini de irizatiile undelor ce se arunca in bratele malului.
Norii deveneau rasfatati si, din cauza Soarelui somnoros, se imbufnau si se transformau in vata de zahar multicolora pentru a-l imbia sa mai stea si sa se joace cu ei, norii-niciodata liberi sa faca ce vor. Caci norii sunt mesagerii vantului si vor merge mereu unde merge si el. Oamenii si copacii au radacini: desi vantul ii indoaie, sfasie, rupe, apleaca, doboara, usuca, radacinile ii fac puternici si capabili sa simta mangaieri, adieri, avant si de aceea sunt mai norocosi decat norii sau nisipul care, si mai ghinionist, nu e purtat numai de vant ci si de apa – mutat, rascolit, dizolvat…transformat.
…In ochii ei de culoarea nisipului mangaiat de mare isi pierduse el o scoica violacee, cu incrustatii intr-o limba a sirenelor ce povesteau despre iubire si afundare in taramuri albastre ale unei lumini efemere si pretioase ale carei ecouri se spargeau in valuri si in interiorul scoicii mov. Si valurile lacului aminteau de valurile marii, caci ajunsesera la ruinele vechi de marmura alba, sacre precum niste oseminte albite de vreme, misterioase si romantice, decazute si abstracte prin colturile sfaramate si scrisurile ilizibile tocite ani si vreme. Platoul rotund se intindea catre interiorul lacului, sustinut de piloni grosi, acoperiti cu muschi, alge si alta flora lacustra, aproape la fel de netezi ca suprafata nemiscata a oglinziii sub clarul de luna albastra. Cei doisprezece piloni se intind simetric la marginea platoului si sustin balustradele sculptate cu forme rotunde, intortocheate si organice: vita-de-vie, iedera si plante arborescente ale caror incurcare uimeste si atrage. Dintre cei doisprezece piloni, unul, cel din centru are capatul sfaramat de o forta incredibila avand in vedere grosimea, iar suprafata sparturii e neteda precum varful unui minutar al unui imens ceas solar. Centrul platoului se desfasoara sub picioarele lor, sonor si dur, un mozaic de forme si culori aranjate si dispuse in forma unei scene idilice ale unor personaje universale de mult uitate. Simt racoarea apei ce curge susurand din varful pilonilor, pe suprafata lor si mai apoi in cercul sculptat din centru iar de acolo serpuind de o parte si de alta a scarilor pe care tocmai le-au lasat in urma. Aici s-au asezat si sprijinit de balustrada veche de cand ploaia cadea dupa alte legi…
[…to be continued…]
T
Argentum Chloride 