Avem, ca Români…

Libertatea nu este o utopie.

Avem ape, munți, Dunăre, Deltă, peșteri, defileuri, vulcani noroioși, cei mai vechi munți (orogenetic) și multe alte minuni geografice…
Avem fete frumoase, zic unii, alții zic că cele mai frumoase.
Avem tradiții, ritualuri, povești, amintiri, datini străbune nepăstrate niciunde în întregime ca la noi.
Avem olimpici, medaliați, sportivi, arhitecți, ingineri, doctori, farmaciști, astronomi, fizicieni suficient cât să facem 1/2 din populația Microsoft și 1/5 din cea a NASA, 20% din BMW și 8% din sistemul sanitar Canadian.
Avem vinuri, pălinci, țuici, șampanii, un coniac și chiar un whisky premiate și premiate din nou la festivaluri internaționale.
Avem aur, minereuri feroase și neferoase, gaze naturale, sare de pică ocna pe noi și petrol cât să belească ochii americanii.
Avem faună nemaiîntâlnită și păream un fel de Madagascar al zonei temperate, iar de floră nici nu mai vorbesc.
Avem numele scris în istorie: în sânge fierbinte sau nevinovat dar încoronat cu aur. Ștefan, Mihai, Eminescu, Vlaicu, Poenaru, Odobleja și alții cu care să ne tapetăm conștiința bolnavă…
Și atunci…de ce mama dracului nu suntem în stare să ne adunăm dracului o dată ca nație?! Ca să-și bată pula de noi Obama și Merkel și să ne fută-n cur în propria țară țiganii și ungurii extremiști.
165 de ani mai târziu, tot încercăm să ne deșteptăm…

4/365 or why keeping your photos matters

So, with the start of this 365 project, I decided  to work on more of the ideas I had going around but had no time/didn’t dare to start.
One lovely late summer morning, I took my friend Miruna out for a shoot. Some portrait practice for me, some leisure fun activity for her.
As we arrived on scene, the Botanical Garden from Craiova (the city I currently live in), we walked among all sorts of trees, bushes, shrubs and plants of all kind of sorts until we found a meadow among the thicket.
Tall, Cypress and a few Oak trees stretched out wide while the ground was covered in ivy.
Now, here’s the fun part: as we unloaded out gear, clothes and whatever else we were encumbered by, the Sun slowly crept into the sky and spilled its rays all over the meadow through the network of branches and foliage. Miruna had turned around to see it rise and as the rays contoured her hair, I grabbed my camera and asked if she liked the sunrise. She turned around, excited and smiling. And then, SNAP!. I had the shot.
Now, the day continued, we did lots of shots, some of which I considered to be so much better, yet when I arrived back home and downloaded the results onto my computer, I noticed things wre quite different from the results in the field.
The main idea? Always keep the photos you might want to delete on scene because they don’t seem quite as good as you’d expect. Because later on, you might find these gems among the stones and be glad you did so!

Weekly Photo Challenge: Regret

Nihil sine paenitentia.