Avem, ca Români…

Libertatea nu este o utopie.
Libertatea nu este o utopie.

Avem ape, munți, Dunăre, Deltă, peșteri, defileuri, vulcani noroioși, cei mai vechi munți (orogenetic) și multe alte minuni geografice…
Avem fete frumoase, zic unii, alții zic că cele mai frumoase.
Avem tradiții, ritualuri, povești, amintiri, datini străbune nepăstrate niciunde în întregime ca la noi.
Avem olimpici, medaliați, sportivi, arhitecți, ingineri, doctori, farmaciști, astronomi, fizicieni suficient cât să facem 1/2 din populația Microsoft și 1/5 din cea a NASA, 20% din BMW și 8% din sistemul sanitar Canadian.
Avem vinuri, pălinci, țuici, șampanii, un coniac și chiar un whisky premiate și premiate din nou la festivaluri internaționale.
Avem aur, minereuri feroase și neferoase, gaze naturale, sare de pică ocna pe noi și petrol cât să belească ochii americanii.
Avem faună nemaiîntâlnită și păream un fel de Madagascar al zonei temperate, iar de floră nici nu mai vorbesc.
Avem numele scris în istorie: în sânge fierbinte sau nevinovat dar încoronat cu aur. Ștefan, Mihai, Eminescu, Vlaicu, Poenaru, Odobleja și alții cu care să ne tapetăm conștiința bolnavă…
Și atunci…de ce mama dracului nu suntem în stare să ne adunăm dracului o dată ca nație?! Ca să-și bată pula de noi Obama și Merkel și să ne fută-n cur în propria țară țiganii și ungurii extremiști.
165 de ani mai târziu, tot încercăm să ne deșteptăm…

Advertisements

7/365 sau de ce să luptăm pentru o lume mai bună

Protester resting during a break of the "Rosia Montana NU e de vanzare!" manifesto.
Protester resting during a break of the “Rosia Montana NU e de vanzare!” manifesto.

(RO) Văzusem zilele trecute un (de)motivational care zicea cam așa: „Nu lupta pentru țara ta ci pentru lumea ta”.
Și până la urmă, nu e corect așa? De ce ne-ar păsa doar ce se întâmplă doar până la marginile spațiului Carpato-Danubiano-Pontic (of, ce conotație Stalinistă a căpătat termenul ăsta așa frumos care ne descrie patria!).
Cu toate amestecurile de știri mai mult sau mai puțin corecte, juste sau nemodificate, e greu să ne dăm seama în ce noroi se scaldă politicienii noștri și, o dată cu ei, întreaga națiune.
Este nevoie ca oameni să moară (vezi cazul copilului ucis de maidanez. Nu, nu o să comentez aici) pentru ca vreun fel de măsuri să fie aplicate (și atunci, drastic și cât mai grabnic).
De ce este nevoie să fim sfâșiați pe străzi ca să se gândească cineva să facă ceva cu problema câinilor scăpați de sub control? De ce trebuie să fim amenințați cu cancer și malformații hidoase pentru a fi conștienți de ce se întâmplă cu mediul? Roșia Montana, bun, un caz foarte tragic, dar știe cineva de Geamăna, satul ras de pe fața pământului de tancul septic revărsat? Nu? Ia, fuguța aici!
Cât pe ce să se întâmple din nou! Și mai tragic este că trebuia să se întâmple (din nou) pentru ca oamenii să își pună semne de întrebare.
Căci așa-i la noi, când începe să ardă grajdul ne aducem aminte de lumânarea aprinsă.

Un alt subiect fierbinte este toată afacerea cu Siria. Adică, până la urmă de ce ne trebuie nouă război? Cu cine și de ce? N-avem noi și așa destule probleme în țară?
Dacă ar fi cu cineva sau pentru ceva, ar fi pentru recuperarea Basarabiei și a celorlalte teritorii românești care suferă departe de patria-mamă. Sunt tare curios, dacă mâine am afla că basarabenii sau moldovenii sunt chinuiți cu fosfine sau Agent Orange, am sări cu mic, cu mare, tancuri, mitraliere și grenade să ne salvăm confrații? Știți voi, ăia de un sânge cu NOI.
Așadar, din 1994 încoace tot pupăm în pulă Americanii în speranță că ne aruncă și nouă o coajă din profetica pâine de așa-ziși imperialiști și „peacemakers”. („Americanii-s de vinăăă…futu-i în gură să-i fuuut”).

O concluzie tristă în această fotografie…până și câinele maidanez care urmează a fi injectat cu amestecul dulce-hypno-morphic de pentotal, pancuroriu și clorură de poatsiu, își susține cu mult sârg numita patrie.
Deci, „ieșiți din casă, dacă vă pasă” și nu doar pentru Roșia Montana…pentru tot și orice lucru care e în neregulă cu tărișoara asta abuzată,violată,jefuită,gangbang-uită și arătată cu degetul…

Una despre futilitatea aplicării pe un post în România

Crack-that-MoldBun, se ia o firmă: mare, mică, mijlocie…după preferințe și disponibilitate. Într-o oarecare măsură se vizitează site-ul, unde, atenție, avem arhicunoscutul si ubiquitarul tab de „Cariere” (a.k.a „Angajăm”/”Lucrează cu noi” etc).
Prin simplul fapt al construcției pieței de afaceri din România, candidatul X, cu ceva-ceva experiență și ceva-ceva pregătire profesională, fie didactico-pedagogică sau empirică,își va lansa CV-ul cu viteza unei bășini de struț direct în nimicnicie sperând mai ceva ca amorezatele curtezane că cineva îl va băgă pe el și în seamă (nu doar în seama mă-sii) și va face un ban cinstit pentru a-și târșâi mârșav crucea obligatorie.
Aici intervine factorul „ați vrut democrație, ia d-aici cu Deminternul!”. Mai exact, candidatul X nu va avea vreo șansă în a fi măcar considerat deoarece nepotul angajatorului Y, băiat cu disperată nevoie de iPhone 16534 va executa o mișcare de revoluție cu numitul organ limbuță (diminutival, casă moară fetili) în direcția și pe traiectul sfincterului anal al angajatorului Y în timp ce execută manevra de „Rusty Trombone” cu o învărtoșeală pătimașă până ce, înduioșat până la ejaculare emoțională, angajatorul îi va oferi cu mărinimie și o promisiune de ore târzii pe sub birouri, respectivul post.
Nepotism este puțin spus iar cum foamea împinge la pierderi semnificative de moral și moravuri sub formă de lacerații asupra integrității umane, nu ne rămâne decât să ne luăm tălpășița către plaiuri  mai însorite (The Shire).

Morala: printre miile de morgane mere Discordiene și copile ale Moirei care sodomizează țara și poporul ăsta în supunere către deznaționalizare, deziluzionare și desensibilizare către orice simț al datoriei către scopuri de mântuire este imposibilitate de a-ți proclama independent valoarea (dacă ești tuciuriu , cu mustăți și duhnești a șaorma dintr-un Mercedes SL600 nu se pune, aia e altă valoare) și abilitățile cultivate aproape subteran.
Economie locală nu susținem ci cumpărăm merele și pepenii turcilor, tratați cu X45 și hormonizați din greu, mastodonți metalici putrezesc în lenea politicienilor îngrășați de felațiile vremelnice ale poporenilor și acutul sentiment bășit de nepăsare infatuată dar cumpărați iPhone 5 și sugeți un Starbucks ca să întrețineți aparenta proclamație a consumatorului modern căci avem nevoie de „branding” și identitate. Ferească Cel de Sus să vă diferențiați după cât de greu gem bibliotecile rafutirlor de cărțile care v-au ținut conștiința trează și v-au dat palme peste ignoranța născută din sudoarea părinților.
Faceți învârteli cu telefoane (telefoanyie?!) și mereți să lucrați la Mega Image și Kaufland, hrăniți-vă copiii cu lapte praf căci v-a secat nicotina cu Sr-90 și gemeți fericiți când vi s-o-nchide capacul deaspura capului…